Expertiza ADEPT, prezentată în Găgăuzia
Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT) a participat activ la dezbaterea publică „Reforma administrativ-teritorială în Republica Moldova: riscuri și oportunități pentru Găgăuzia”, organizată în localitatea Avdarma de către grupul de inițiativă „PRO Gagauziya”.
Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT își reafirmă angajamentul pentru modernizarea administrației publice locale din Republica Moldova. Inna Vrînceanu, expertă în bună guvernare și coordonatoare de proiecte în cadrul ADEPT, a participat la dezbaterea publică „Reforma administrativ-teritorială în Republica Moldova: riscuri și oportunități pentru Găgăuzia”, desfășurată în localitatea Avdarma (UTA Găgăuzia). Evenimentul a fost organizat de grupul de inițiativă „PRO Gagauziya. Движение единомышленников”.
În cadrul întrunirii, reprezentanta ADEPT a oferit o analiză detaliată asupra obiectivelor reformei administrativ-teritoriale, etapelor de implementare și stadiului actual al procesului de amalgamare voluntară la nivel național.
Printre principalele argumente care impun această reformă structurală se numără:
-
Problemele demografice: 87,6% dintre unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I au o populație mai mică de 3.000 de locuitori.
-
Dependența financiară: Veniturile proprii ale autorităților publice locale (APL) reprezintă, în medie, doar 11% din bugetele acestora.
-
Infrastructura deficitară: 34% dintre gospodăriile din țară nu sunt conectate la rețelele de apă și canalizare.
Conform datelor actualizate de pe platforma guvernamentală primariiputernice.gov.md, interesul pentru modernizare este major: 769 din cele 892 de primării din Republica Moldova au inițiat deja procesul de analiză și asociere voluntară, fiind în curs de constituire 185 de clustere la nivel național.
Asociația ADEPT contribuie activ la acest proces strategic, oferind asistență directă pentru peste 30 de clustere aflate în proces de amalgamare voluntară. Cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, asociația facilitează activitatea grupurilor locale de coordonare, organizează consultări cu cetățenii, elaborează viziuni comune de dezvoltare pentru noile unități teritoriale și promovează schimbul de bune practici între primării. Participarea Asociației ADEPT la această dezbatere publică a fost realizată în cadrul proiectului „LocalDem: Democrație participativă și bună guvernare în sprijinul reformei administrației publice locale”, implementat cu sprijin financiar extern. Opiniile exprimate în cadrul evenimentului aparțin autorilor și nu reflectă în mod oficial poziția finanțatorilor.