Gestionarea variantei Omicron a crizei pandemice
Documentul de analiză cuprinde monitorizarea procesului de gestionare a crizei pandemice COVID-19 în perioada ianuarie-aprilie 2022. Raportul a fost realizat în parteneriat cu Fundația “Friedrich Ebert”.
În perioada menționată, pe teritoriul Republicii Moldova s-a răspândit cel de al V-lea val pandemic, cauzat de tulpina B.1.1.529 (Omicron) care s-a dovedit a fi mult mai contagioasă decât varianta precedentă (Delta), măsurile autorităților având la bază experiența combaterii celor patru tulpini precedente.
Analiza reflectă monitorizarea gestionării crizei pandemice, având în vizor un șir larg de factori care evidențiază complexitatea provocărilor pentru sănătatea publică: raportarea periodică de către autorități a datelor privind contaminarea populației și consecințele acesteia; evoluția procesului de imunizare; asigurarea accesului la o gamă largă de vaccinuri, în cantități suficiente, pentru imunizare; suportul financiar din partea statului pentru cadrele medicale și alte categorii profesionale implicate direct în procesul de combatere a crizei pandemice; măsurile de protecție a populației prin impunerea restricțiilor de circulație și prezență în locurile publice; recepționarea materialelor și echipamentelor din partea partenerilor externi; combaterea fenomenului răspândirii certificatelor de vaccinarea false; acordarea asistenței medicale refugiaților din Ucraina; cooperarea cu administrația din Transnistria în vederea imunizării populației din regiune, etc.
Raportul a fost realizat în parteneriat cu Fundația “Friedrich Ebert”